Preluarea Groenlandei nu ar rezolva problemele strategice ale SUA în Arctica, susțin experții

Planurile repetate ale președintelui american Donald Trump privind preluarea Groenlandei au readus regiunea arctică în centrul dezbaterilor geopolitice. Totuși, specialiștii în securitate și geopolitică susțin că principala provocare pentru Statele Unite nu este extinderea teritoriului, ci investițiile insuficiente în infrastructura și prezența militară pe care Washingtonul le deține deja în Arctica.

Donald Trump vrea Groenlanda/FOTO:X

Potrivit experților, SUA au neglijat timp de decenii dezvoltarea capacităților din Alaska, în timp ce schimbările climatice și competiția strategică dintre marile puteri transformă rapid regiunea într-un punct-cheie al securității globale.

Kenneth Rosen, jurnalist și autor al volumului Polar War, afirmă că ideea potrivit căreia preluarea Groenlandei ar rezolva problemele Americii este eronată.

„Convingerea că am prelua Groenlanda și am îmbunătăți automat situația este o iluzie. Nu am făcut acest lucru nici măcar în Alaska”, spune acesta.

O Arctică în schimbare

Reducerea calotei de gheață deschide noi rute maritime și facilitează accesul la resurse energetice și minerale critice, sporind importanța strategică a Arcticii.

Profesorul Klaus Dodds, specialist în geopolitică la Royal Holloway, Universitatea din Londra, atrage atenția că regiunea nu mai este permanent înghețată, iar transformările climatice modifică rapid echilibrul geopolitic.

În timp ce Rusia și-a consolidat constant prezența militară în Arctica în ultimii aproape 20 de ani, redeschizând baze din perioada Războiului Rece și investind în infrastructură permanentă, Statele Unite au urmat direcția opusă.

Infrastructură militară în declin

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și ulterior în perioada Războiului Rece, SUA au construit aproximativ 300 de instalații militare în Alaska. O mare parte dintre acestea au fost ulterior închise sau abandonate.

Astăzi, în lanțul Insulelor Aleutine mai funcționează doar baza aeriană Eareckson și o unitate a Gărzii de Coastă la Dutch Harbor. În rest, prezența militară este limitată, Garda de Coastă desfășurând periodic nave de patrulare în regiune.

Rosen consideră că aceste resurse sunt insuficiente.

„O singură navă de patrulare în Marea Bering pentru întreaga Alaska este pur și simplu insuficientă.”

În plus, topirea permafrostului afectează pistele de aterizare și clădirile construite pe teren înghețat, amplificând problemele infrastructurii existente.

Investiții recente, dar decalajul persistă

Administrația Trump a anunțat în ultimul an investiții importante pentru dezvoltarea Arcticii americane, inclusiv accelerarea exploatării resurselor energetice și minerale și un program de aproape 25 de miliarde de dolari destinat modernizării Gărzii de Coastă.

Planul prevede construirea a 17 noi spărgătoare de gheață și amplasarea primelor nave din această categorie în Alaska.

Experții apreciază că măsurile reprezintă un pas înainte, însă decalajul față de Rusia rămâne considerabil.

Moscova operează în prezent 42 de spărgătoare de gheață, dintre care 13 pot funcționa pe tot parcursul anului. Statele Unite dispun în continuare de un singur spărgător greu de gheață operațional, Polar Star, în timp ce dezvoltarea infrastructurii portuare din Alaska este încă în desfășurare.

Groenlanda este deja accesibilă militar

Potrivit analiștilor, argumentul privind necesitatea controlului asupra Groenlandei este limitat de faptul că Washingtonul beneficiază deja de acces militar extins pe insulă, în baza acordului de apărare semnat cu Danemarca în 1951.

„Dacă Statele Unite doresc să își extindă prezența militară acolo, pot face acest lucru și în prezent”, afirmă Rosen. „Groenlanda oferă deja tot ceea ce este necesar din perspectiva securității naționale.”

În trecut, SUA au operat aproximativ 20 de baze militare pe insulă. Astăzi mai este activă doar baza spațială Pituffik, iar experții spun că și aceasta a fost afectată de investiții insuficiente.

Comunitățile indigene, o resursă ignorată

Un alt punct vulnerabil al strategiei americane îl reprezintă relația cu comunitățile indigene din Arctica.

Potrivit lui Rosen, locuitorii regiunii dețin o experiență esențială privind supraviețuirea și operarea în condiții extreme, însă expertiza lor este rareori valorificată de autorități.

Acesta susține că o cooperare mai strânsă cu populațiile locale ar putea îmbunătăți logistica, răspunsul în situații de urgență și capacitatea militară în regiune.

Unele comunități din Alaska au propus chiar ca echipamentele utilizate în exercițiile militare – precum generatoare sau vehicule – să rămână în zonă după încheierea acestora, pentru a putea fi folosite de localnici și reutilizate ulterior de armată.

Mai mult decât baze militare

În opinia experților, consolidarea poziției Statelor Unite în Arctica nu depinde exclusiv de construirea de baze, porturi sau spărgătoare de gheață.

Aceștia consideră că succesul unei strategii pe termen lung presupune investiții constante în infrastructură, adaptarea la schimbările climatice și dezvoltarea unui parteneriat real cu comunitățile care locuiesc deja în regiune.

„Ideea că poți impune controlul doar prin forță, fără cooperare, nu este sustenabilă”, concluzionează Kenneth Rosen.